Juliet ~ 2.

Uhm incepusem sa scriu si capitolul 2 o.o si l-am terminat intr-un fel sau altul o_O' E putin mai lung decat celalalt, dar la fel de nereusit. Poate am si ceva greseli gramaticale x.X' e din cauza tastaturii u.u

Juliet ~ chap. 2

Ora sapte dimineata . . . toata lumea se trezeste. Juliet se ridica incet din pat. Incepe sa se pregateasca pentru scoala. Isi facuse ghiozdanul, isi pieptana parul negru, lung si moale, si se imbraca cu o rochita albastra. Iubea culoare aceea, era preferata ei, pentru ca era ca si cea care o aveau ochii de care ii era foarte dor. Se aseza pe pat si lua o poza a tatalui ei, era asa frumos. Isi puse fata in palme si incepu sa planga. Lacrimile ei erau reci, dar pe ea parca o ardeau pentru ca erau pline de durere. Ceasul suna din nou, era deja 7:30 si trebuia sa plece la scoala. Se spala pe fata, isi lua ghiozdanul si inainte de a pleca merse la mama ei pentru a o saluta, asa cum facea in fiecare dimineata. Mama ei se imbolnavise cu ceva timp in urma si nu putea sa faca nimic in casa, trebuia sa stea in pat, asa ca Juliet se ocupa singura de tot.
La scoala parea o fata vesela, invata foarte bine si era preferata profesorilor. Cu toate acestea nu avea nici macar un prieten, toti o invidiau, nu o bagau in seama, o credeau o fitoasa si uneori chiar isi bateau joc de ea in ultimul hal. Ii era foarte greu sa suporte toate astea dar nu zicea nimic, pentru ca avea nevoie de alocatia pe care o economisea in fiecare luna pentru vremurile grele. Acea Juliet de la scoala nu era aceeasi Juliet cu cea de acasa. Acasa era tot timpul trista si plangea foarte mult. Nimanui nu ii pasa de ea si de viata grea pe care o ducea, mama ei era bolnava, trecuse prin niste lucruri ingrozitoare pe care unii le vad doar in filme, tatal ei era mort si acum era singura, doar cu ea. Nu avea cu cine vorbi, nu avea un umar pe care sa planga sau pe cineva care sa o ajute, isi pierduse increderea in oameni si se inchidea in ea tot timpul.
Se termina inca o zi plictisitoare de scoala. In drum spre casa se opri la un magazin sa cumpere mancare, avea nevoie de rosii si castraveti pentru ca mama ei adora salata de legume. Cum mama ei nu putea sa lucreze, erau foarte norocoase ca au mostenit o avere destul de mare de la bunica ei care murise anul trecut. Se intelesese foarte bine cu ea, era singura persoana cu care putea vorbi si moartea ei a facut-o sa se inchida si mai mult in ea.
Termina cumparaturile si pe drumul spre casa incepu sa fredoneze un cantec care il invatase de la bunica ei, tot timpul il canta inainte sa adoarma. O vazu pe Janice in curte si se opri sa o salute.
- Buna seara, doamna Janice ! zise ea.
Janice era o buna prietena a mamei ei, o cunostea de cand era doar o copila. Acum era o batranica de 65 de ani, foarte de treaba si una dintre persoanele in care Juliet putea avea putina incredere.
- Oh, buna cumpa mea Juliet, ii raspunse ea cu o voce calda si vesela.
- Ce mai faceti?
- Eh, aranez putin gradina, multe flori deja s-au uscat. Tu ce mai faci? Nu te-am vazut de ceva timp, poate pentru ca nu prea ies din casa, zise ea pe un ton amuzant.
- Bine, ma intorc de la scoala si am fost sa cumpar cate ceva.
- Ai timp sa intri la un ceai? Tocmai am terminat de copt o prajitura cu ciocolata, zise batranica foarte vesela ca are cu cine vorbi.
Juliet stia ca mama ei doarme la ora asta si ca are timp sa faca si mancarea, oricum nu va dura prea mult sa bea un ceai si sa manance niste prajitura, in plus stia ca asta ar face-o foarte fericita pe Janice, asa ca accepta bucuroasa invitatia.