It'd be okay if I could simply disappear

Touch the darkness in my heart
Touch what's deep beneath my fake smile
There is something that no one will touch

Saptamana asta nu am fost deloc in apele mele, desi nici eu nu stiu sigur ce am, pur si simplu nu m-am simtit bine deloc. Zilele astea iar am impresia ca o sa pierd tot, dar de fapt, am ceva de pierdut? Nu, pentru ca de fapt nici macar nu am ceva, nu am nimic ce sa imi apartina, nu am nici un lucru pe care ar trebui sa simt ca-l pierd, si totusi exact asa ma simt. Mi-am amintit ieri ca niciodata nu mi-a pasat daca traiesc sau pur si simplu mor dintr-o data, nici acum nu imi pasa de asta. Ar trebui sa-mi pese? Ar trebui sa vad viata ca un lucru frumos si sa ma bucur de tot ce e in jurul meu? De ce? De ce sa ma bucur de toate lucrurile astea? Chiar daca as avea ceva, pana la urma atunci cand mori nu mai ai nimic, absolut nimic. Mi-am amintit de cate ori am zis ca vreau sa mor, de cate ori chiar am vrut sa mor si mi-am dorit asta iar. De ce? Pentru ca pur si simplu nu imi mai vad rostul aici, pentru ca pur si simplu nu am nimic pentru care sa traiesc si oricum, nu i-ar pasa nimanui daca as muri. Poate nu am dreptate, poate mereu exagerez, poate mereu doar aberez, poate mereu sunt paranoica, poate ar trebui sa tac tot timpul si sa sufar pana nu o sa mai rezist, poate nu ar trebui sa zic niciodata nimic pentru ca nu conteaza daca zic ceva, poate.. Dar "poate" nu conteaza, niciodata nu a contat, conteaza doar ceea ce e de fapt. Zilele astea mi-am amintit cum ma simteam inainte, simteam ca nu contez pentru nimeni, ca mereu fac doar rau, ca nimeni nu m-ar putea intelege, ca nu sunt buna de nimic si nu merit nimic, ca doar aduc ghinion mereu, ca nici macar nu ar fi trebuit sa ma nasc, ca nu merit sa cunosc unele persoane, ca nu merit sa iubesc, nu merit nimic, si am inceput iar sa ma simt asa. Dar conteaza? Nu, niciodata nu a contat. M-am simtit asa de prea multe ori si probabil m-am obisnuit prea bine cu asta, dar o sa vina un moment cand nu o sa mai rezist la nimic, cand o sa plang atat de mult incat nu o sa mai am lacrimi, dar tot o sa plang, cand o sa simt ca s-au dus toate bucatele din ce a mai ramas din mine, si o sa vina, chiar o sa vina momentul ala, nu stiu cat de curand dar o sa vina. Mereu m-am intrebat de ce unii oameni niciodata nu au nimic, de ce altii pot fi mereu fericiti, pot sa glumeasca, pot sa se bucure cu cei din jurul lor, iar altii stau retrasi in coltul lor si asteapta ca macar cineva sa le zambeasca, desi stiu ca nu o sa se intample asta. Ma intrebam de ce e asa mereu, dar nu am de unde sa stiu. Nu mai vreau sa pierd pentru ca m-am saturat, chiar daca nu am pierdut nimic am simtit asta. Nu mai vreau sa ma simt mereu data la o parte, nu mai vreau sa cred ca au toti ceva cu mine, nu mai vreau sa trag concluzii pripite si doar sa ii ranesc pe cei la care tin, nu mai vreau sa zic ceva tot timpul si sa nu fiu niciodata ascultata, nu mai vreau sa simt ca nu ii pasa nimanui de mine, nu mai vreau. Dar pot sa fac ceva? Nu, nu pot, si nici macar nu vreau sa fac ceva. O sa astept sa mor, o sa astept pana cand o sa pierd totul, o sa astept pana cand o sa se sature toti de mine, o sa astept pana cand o sa ma satur eu de mine, si atunci.. atunci nu o sa mai rezist deloc. Eu sunt asa de cand ma stiu, de mica tot asa am gandit, pentru ca niciodata nu am avut pe cineva care sa simt ca-i pasa de mine. La scoala mereu ma intrebau profesorii sau colegii de ce nu prea vorbesc si sunt mereu retrasa. Ma intreb si eu asta, de ce nu pot sa fiu ca si restul? Eu m-am obisnuit cu mine, m-am obisnuit sa fiu asa cum sunt, dar ma intreb daca o sa fie cineva care o sa ma inteleaga si o sa ma accepte asa cum sunt, chiar ma intreb, desi nu prea cred. Ma intreb de ce tin asa de mult la unele persoane, de ce le cred atunci cand spun ca le pasa de mine. Dupa atata timp eu nu m-am schimbat deloc, dar impresia ca cei din jurul meu s-au schimbat si nu pot sa mai tin pasul cu ei, de aceea poate nu le mai pasa de mine, desi vreau sa cred ca nu e asa. De fapt sunt inteleasa. Mereu mi-am gasit linistea in unele melodii sau in unele versuri, iar asta imi e mai mult decat de ajuns. As vrea sa ma schimb, sa nu mai fiu asa cum sunt, sa nu mai zic mereu ceva si pe urma sa regret asta, dar nu pot, pur si simplu nu pot sa ma schimb oricat de mult as incerca. Asa sunt si probabil asa o sa raman mereu.